nimeni altu' - trecând peste toate كلمات الأغنية
[intro]
oameni, fiule, oameni, de aceștia trebuie să te ferești!
[verse 1: nimeni altu’]
am boală pe lume, poate că d_asta nu_mi mai arde acum de glume
și cad pe gânduri când îl vă pe tata că nu mai poate să_și mai lege singur cravata
iar mama, săraca, muncește de_atâția ani primind aceeași sumă de bani
încercând să țină familia unită, dar e prea obosită, prea tristă, nemulțumită
că alții profită, când noi încă mai mâncăm ceai cu pâine prăjită
n_a reușit să se mintă până în această clipă, când în sfârșit e împlinită
știu că fiecare om poartă în suflet greutăți apăsătoare
dar simt că nu e bine când știu că pe mine mă apasă
de atâtea zile prea multe, prea tare, prea mare
suferința prea mult mă doare
să fiu al dracu’ și cât de tare
când dracu trimite semnale
la tot ce am mai scump pe această lume, da’ nu de valoare
zic, ce să fac dacă știi că am ajuns să vărs prea multe lacrimi pe aceste hârtii
și orice vis mai vechi mi s_ar împlini, cred că la fel de trist m_aș simți…
[chorus]
trecând peste toate, lăsând în spate șoapte
noapte după noapte, gândindu_mă la moarte
las amintiri prin fapte, distanța ne desparte
dar poate, voi reuși să îți fiu mereu aproape..
trecând peste toate, lăsând în spate șoapte
noapte după noapte, gândindu_mă la moarte
las amintiri prin fapte, distanța ne desparte
dar poate, voi reuși să îți fiu mereu aproape..
[verse 2: axes]
pun capul pe pernă de parcă 40 de ani aș fi stat treaz
și asta în fiecare seară pe care o am de la dumnezeu, adică șeful meu
cu câteva clase, poți să aduci două pâini și câteva oase
de la bloc la cartiere jegoase de case, ăsta_i destinul meu
nu ma împac cu el, fac tot ce pot și mai mult
dar nu mai pot să rezist în el
mă rog la cel ce poate să mă urce la cer
și îmi fac curaj să trec de nivel
văd numai fața copilului meu care stă la masa și zice mereu
„_tată, alții o duc poate mai greu, dar eu simt că_s în apogeu!”
câtă dreptate are, un copil de 14 ani
care nu poate zâmbi nici dacă_i zici „_la mulți ani!”
poate dacă mai plânge o data uită de bani
trei pași până la scară, șapte trepte de urcat
doi pași până la scaun, dacă aș fi stat l_aș fi îngropat..
[chorus]
trecând peste toate, lăsând în spate șoapte
noapte după noapte, gândindu_mă la moarte
las amintiri prin fapte, distanța ne desparte
dar poate, voi reuși să îți fiu mereu aproape..
trecând peste toate, lăsând în spate șoapte
noapte după noapte, gândindu_mă la moarte
las amintiri prin fapte, distanța ne desparte
dar poate, voi reuși să îți fiu mereu aproape..
كلمات أغنية عشوائية
- yukidead - yarnam كلمات الأغنية
- low mileage - hold you كلمات الأغنية
- nakaeri - rain (!!!) كلمات الأغنية
- queen key - this the way كلمات الأغنية
- peppino di capri - 'o sole mio كلمات الأغنية
- hornet la frappe - drama كلمات الأغنية
- ca$hbenton - february 14th كلمات الأغنية
- shaé universe - more than enough كلمات الأغنية
- murro - husum كلمات الأغنية
- carbon a.s. narcobranco - metamorfoză كلمات الأغنية