a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 #

morbid (rou) - un început de poezie كلمات أغنية

[strofă]
2 entități lipsite de formă de animal
se întâlniseră în largul unei mări ce n_avea mal
făcuseră schimb de priviri, dar niciunul nu_ndrăznea
să deschidă gura și să omoare liniștea
nu erau multe să_i lege, doar aerul împărțeau
și strălucirea lirică ce ambii o aveau
unul purta un stilou cu cerneala neatinsă
celălalt doar un caiet cu coala albă și nescrisă
tânjeau la poezie, fără ea se risipeau
să le aștearnă pe hârtie, gandurile_i implorau
dar într_o seară, când luna pândea de după munți
umbra ce purta caietul zise “hai sa nu fim muți!
te_am văzut agonizând, căci tu ești exact ca mine
avem un dar și un blestem ce ne face și rău și bine
separați n_avem destin și lirismul nu respiră
așa că, foilor mele cerneala ta o închină.”
auzind aceste vorbe, umbra cu stilou_n pumn
zise “eu scriu despre viață, tu despre moarte și scrum
câtă antiteză_ncape în caietul tau umil?
nu te temi că_n loc de versuri vom împărții același chin?
dar poate fix de asta noi doi ne vom potrivi
și lirica o să ne_aline de cumva vom suferi
așa că, din stiloul meu vom scrie amândoi
și în caietul tău zilnic vom umple mii de foi.”
așa au început două entități a scrie
cu patimă și extaz la aceiași poezie
se_ntreceau în epitete, și_n metafore cu carul
îmbinând curente literare, cultivându_si darul
și_ntr_o clipă de răgaz, când cei doi ‘și_admirau lucrarea
purtătorul de stilou zice “ți_am acceptat chemarea
și_s atât de mulțumit. acum pot să îmi scriu cuvântul
poezia noastră se_ncheie cand se umple caietul.”
a 2_a umbră_și petrecea serile_n dialog cu luna
recitându_i versurile, extaziat, zâmbind într_una
“dragă lună, în sfârșit cerneala_mi umple filele
nu mai am motive_acum să stau, să_mi număr zilele.”
dar intr_o zi, când cei doi scriau, ceva s_a_ntâmplat
cel ce purta stiloul s_a ridicat și_a plecat
celălalt debusolat, își răsfoi caietu_n grabă
și în loc să vadă o strofă, văzu doar o foaie albă
trecuseră câteva vieți omenești de când n_au scris
într_o seară luna_l vede pe cel cu caiet că_i trist
“ce te_apasă, veșnice poet, de ți capul în jos?
ori ți_era dor să îi vezi pe muritorii de prisos?”
cum să țin eu, dragă lună, capul sus? când a trecut
atâta amar de vreme și caietul n_am umplut
auzind acestea, luna lângă umbră se_așeză
“vechiul meu prieten, hai să_ți zic defapt ce se_ntâmplă
eu v_am urmărit pe amândoi încă de la_nceput
și că așa se va sfârși, încă de atunci am știut
căci cerneala așternută în caietul tău umil
n_a fost sinceră și pură, cum credeai tu, pe deplin
purtătorul de stilou acum e undeva departe
și_a găsit propriul caiet în care nu_i nici scrum, nici moarte
lirica voastră a_ngropat_o de mult în uitare
și n_a scris vreodată un vers cu deplină ardoare.”
așa a rămas biata entitate cond_mnată
să își poarte caietul ce nu va fi umplut vreodată
serile și le petrece recitind la nesfârșit
un început de poezie ce s_a terminat subit
i s_au adeverit până și cele mai mari frici
când urmele de stilou au devenit cicatrici
și dacă te întrebi de ce atât de brusc se_ncheie
e pentru că purtătorul de stilou.. era femeie

- morbid rou

كلمات أغنية عشوائية

كلمات الأغنية الشائعة حالياً