mihnea crt - circularitate كلمات الأغنية
[verse]
îmi pare rău dacă n_am devenit ce ai vrut
încă ţin minte ziua şi cât a durut
şi nu sunt sigur dacă sper să existe ceva acolo sus
un presupus loc unde nu este vreun apus
de unde să mă priveşti cum am evoluat şi m_am schimbat
de zece ani tot încerc să mă zbat şi să răzbat
am încercat pueril să mă fac plăcut de toţi
cum ai încercat şi tu dar am înţeles că nu poţi
că nici primăvara nu_i apreciată de toata lumea după iarnă
unii obişnuiţi cu frigul, nu se mai gândesc la vară
alţii cu căldura, nu duc lipsă materială
şi nici tu nu ai vrut multe de la viaţă, chestii simple
exact ca mine şi incep să te înţeleg din ce în ce mai bine
de pe când toţi eraţi la fel, la fel de săraci
când nu conta haina pe care o îmbraci
îmi lipsesc multe lucruri neapreciate la vremea lor
cred că ăsta_i cu adevărat dor, regret şi mă întreb
până când vor fi lucrurile uitate din trecut
mai trece o toamnă, deja îi ducem pe cei mici la şcoală
mai trece o iarnă şi aşa încă un an
rănile nu se vindecă, nici nu vor dispărea
totu_i circular, se repetă într_un ciclu infinit
fiecare vrem să schimbăm ceva crezând că_i finit
dar nu_i nimic, ajungem cumva să_nţelegem
dar până atunci ne ardem, ne consumăm
ne credem nemuritori, de neînfrant
până suntem aduşi cu forţa cu picioarele pe pământ
e o buclă infinită ce se aplică_n spaţiu timp
în permanenţă_n fugă_n contratimp
ultimele amintiri rămase sunt înconjurate de paturi goale
fericirea consta în câteva vizite din ce în ce mai rare
şi totusi pare, că iubirea se transforma_n nepăsare
chiar dacă doare, e doar acceptare
recunoscând momentul, ştiind deja ce urmează
e doar incertitudinea datei care te apasă
tresăream la fiecare telefon
căprioara din bătaia farurilor, barca în faţa valurilor
aştepţi fără pic de control asupra faptei
se apropie finalul luptei dar nu vrei să accepţi
zâmbete false, gânduri pozitive îţi tot repeţi
îmi pare rău că poate n_am devenit ce ai vrut
oricum te_ai fi bucurat că am făcut ce mi_a plăcut
şi nu mai sunt capabil să mă mai uit în sus
că de fiecare dată când o fac devin indispus
simple alegeri din trecut acum prind contur prematur
singur iau decizii nesigur, cum va fi ne spune cadenţa
ea delimitează absenţa şi prezenţa
n_am vrut să fie aşa, dar cine a vrut
poate data viitoare o să te preţuiească timpul mai mult
كلمات أغنية عشوائية
- osy - promiseme3 كلمات الأغنية
- b2nny - feel love كلمات الأغنية
- ty gjj , yami - monmart كلمات الأغنية
- ren & stimpy - i wanna be a dj كلمات الأغنية
- frida canti - ruda realidad كلمات الأغنية
- cycz - alleen كلمات الأغنية
- poziblatte - carier stat كلمات الأغنية
- souly had - purgatory كلمات الأغنية
- hendricentrix - greece كلمات الأغنية
- darklay - путь наверх! (way up!) كلمات الأغنية