libelullah - reculegere كلمات أغنية
[strofă]
de ce mă iei de mână? tu ești caldă, eu sunt rece
mă faci să mă simt nasol, sentimentul tău linișteşte
nu vreau iubire, nu mai zic de fericire
că mi_am oprit umanitatea, ca să pot să mai am zile
că am fost nebun cu mine, am tras de fiare să mă_nchid
în interior, nu cred în dumnezeu, că nu există
orice prost scria o carte, și_o punea într_o revistă
acum e totul limpede, ca primăvara
rămân singur: cafeaua, muzica și canapeaua
parteneri de drum, în stări în care vreau să scriu
nu contează că îți las mesaje, sau scrisori
tu nici nu te uiți la ele, ci alegi să le ignori
te gândești la mine, eu mă gândesc tot la mine
când muream eu după tine, tu te gândeai doar la tine
deteriorat, rupt, sau poate chiar stricat
știi că: tot ce_a fost, a fost adevărat
conflicte de interese, nu e vorba despre asta
dilema e că: alegi mereu să faci ca proasta
n_o să zic “îmi pare rău”, când tu ești cea care_a greșit
amintirile noastre, chiar sunt o risipă de timp
n_am de gând să mai dau din gură, în fața ta
c_o fac degeaba, de fiecare dată mi_ai arătat
tu, fată, care mi_ai fost cândva așa de dragă
nu știu cum ai putut fi în viața asta așa de oarbă
pun contactu’ la mășină, dar ezit să plec
nu mai vreau să fiu ambiguu, când prin explicații trec
lucrurile se_ntâmplă, că așa vrea universu’
nu poți avea control asupra lor, înțelegi tu?
pun contactu’ la mașină, m_am hotărât ce_o să fac
plec din fața casei tale, de demoni trebuie să scap
bine c_am în față liber, pot să merg nestânjenit
au trecut vreo zece ani, pe la tine n_am mai venit
am vise fericite, iar când mă trezesc, sunt trist
din ce în ce mai des, mi_aș dori să trăiesc în vis
și când am vise triste, mă trezesc exact la fel
ar fi mai bine să n_am vise, să nu mă mai amăgesc
timpu’ și cu viața, ambele merg mai departe
sper că voi putea și eu să cândva, mai departe
gândire pozitivă, este tot ce pot să fac
când acum, ce țin în mână, e cearșaful de la pat
كلمات أغنية عشوائية
- banda vox - sigma som كلمات أغنية
- animal alpha - even when i'm wrong, i'm right كلمات أغنية
- jerry ropero - coração كلمات أغنية
- nastrandir - der wanderer كلمات أغنية
- copacabana beat - coração de mel كلمات أغنية
- skank - assim sem fim كلمات أغنية
- ariana grande - if i were a boy كلمات أغنية
- joãozinho - mãe cheia de graça كلمات أغنية
- pelo d'ambrosio - lejos de ti كلمات أغنية
- duendes possuídos - deixa a vida me chutar كلمات أغنية