cerberus14 - clar de luna كلمات الأغنية
seară de seară stau sub clar de lună
și seară de seară văd clar o furtună
ce-mi cutreieră sufletul și-mi împrăștie sentimentele
complet debusolat, nu mai îmi găsesc cuvintele
x2
totu-i așa ciudat, parcă-s în altă galaxie
dacă visele-ar fi droguri, aș da pe ele și o mie
de lei, euro, dolari, nici nu contează
dacă totul s-ar întâmpla în ziua ce urmează
păcat că viața nu merge asa frumos
ac-m speranța a ajuns un lucru valoros
deja m-am plictisit groaznic de absolut tot
și deja mi s-a luat, dar încă mai pot
mai pot să rezist, că așa sunt eu făcut
să-mi folosesc cuvintele pe post de scut
și câteodată, mă gândesc cu frică la viitor
dacă va fii și binevoitor
sau dacă, mi-a rezervat complet altceva
de bine sau de rău, sper măcar să ajung undeva
pentru că oric-m, totul trece repede
și încep să gândesc din ce în ce mai limpede
am surzit de la atâta muzica în căști
dar tot v-aud cât sunteți de falși, aveți atâtea măști
nu înțeleg, nici măcar ce-ar trebuii să înțeleg
din toată viața asta, habar nu am ce să aleg
conturat, nu finit, doresc a rămâne definit
tind să cred că, credința tinde la infinit
credința cu care am p-rnit, credința în mine și ce am deveni
كلمات أغنية عشوائية
- r.a.p. ferreira - brother eldon had somn to say كلمات الأغنية
- tabi (octavio coppola) - santo y sinner كلمات الأغنية
- fredo bang & big homiie g - fast'n furious كلمات الأغنية
- laura tesoro - trophy wall (uit liefde voor muziek) كلمات الأغنية
- mike patton - six pack كلمات الأغنية
- justin stone - stuck!:) كلمات الأغنية
- brimheim - fell through the ice كلمات الأغنية
- glockboyz teejaee - you know the name كلمات الأغنية
- zandi m1t & voozi m1t - m1t, pt. 2 (schwarze geld) كلمات الأغنية
- khali i - good with you كلمات الأغنية